Eroziunea dentară: de ce se subțiază smalțul și ce poți face
Dr. Anghele Răzvan
8 min citire
Actualizat
Cuprins articol
Eroziunea dentară este pierderea treptată a smalțului sub acțiunea chimică a acizilor, fără bacteriile care produc caria. Acizii pot veni din afară, prin sucuri, citrice, băuturi carbogazoase și vin, sau din interior, prin refluxul gastric și vărsăturile repetate. Spre deosebire de carie, care apare în puncte, eroziunea subțiază uniform suprafața dintelui și este ireversibilă: smalțul pierdut nu se reface. Primele semne sunt discrete, dinți sensibili la rece și margini care devin translucide. Partea bună este că procesul poate fi oprit dacă îi scoți cauza și întărești smalțul rămas.
- Eroziunea este uzura chimică a smalțului provocată de acizi, diferită de carie și de uzura mecanică din bruxism.
- Sursele frecvente sunt băuturile acide, citricele, refluxul gastric și vărsăturile.
- Smalțul pierdut nu se reface; se poate doar opri înaintarea și proteja ce a rămas.
- Ajută fluorul, reducerea frecvenței acizilor și evitarea periajului imediat după o masă acidă.
Ce este eroziunea dentară și cu ce diferă de carie?
Eroziunea dentară este dizolvarea chimică a smalțului atunci când suprafața dintelui stă în contact cu acizi. Nu bacteriile sunt vinovate aici, ci pur și simplu aciditatea. Potrivit American Dental Association (ADA), eroziunea nu este produsă de bacterii, ci de acizi de origine alimentară sau gastrică. Smalțul începe să se demineralizeze când pH-ul din gură scade sub pragul critic de aproximativ 5,5, iar multe băuturi acide au un pH de 2 până la 3.
Diferența față de carie este importantă, fiindcă schimbă tratamentul. Caria pornește dintr-un punct, sub un depozit de placă, unde bacteriile fabrică acid local. Eroziunea nu are nevoie de bacterii și nu se limitează la un loc: ea netezește și subțiază suprafețe întregi, mai ales fețele dinților care ating băutura sau pe care ajunge acidul gastric. Un dinte poate avea și carie, și eroziune în același timp.
Ce le unește este rezultatul: pierderea de smalț. Ce le desparte este calea. Caria cere o obturație pe zona atinsă, în timp ce eroziunea cere, înainte de orice, oprirea sursei de acid. Fără acest pas, orice reparație se va toci din nou.
Ce cauze are eroziunea smalțului?
Cauzele se împart în două mari familii. Prima sunt acizii din alimentație: sucurile de citrice, băuturile carbogazoase, băuturile pentru sportivi și cele energizante, vinul alb și oțetul. Un studiu indexat NIH despre eroziunea produsă de acizii din dietă arată cât de ușor atacă acidul citric smalțul. Aici greutatea o dă frecvența, nu cantitatea. Un pahar cu suc băut la o masă face mult mai puțin rău decât același pahar sorbit încet, o oră întreagă, fiindcă atunci dinții primesc val după val de acid.
A doua familie sunt acizii care vin din interior. Refluxul gastroesofagian aduce în gură conținut din stomac, iar sucul gastric are un pH foarte mic, în jur de 1 până la 2. La fel se întâmplă la persoanele cu vărsături repetate. Cum arată și Cleveland Clinic, eroziunea apare atunci des pe fața interioară a dinților de sus, unde ajunge acidul, iar dintele pare curat la o privire rapidă, deși pierde smalț.
Există și factori care agravează problema fără să fie ei cauza. O gură uscată, cu puțină salivă, lasă acidul să acționeze mai mult, fiindcă saliva este cea care neutralizează și spală acizii. Periajul agresiv, imediat după contactul cu acidul, freacă un smalț deja înmuiat și accelerează pierderea.
Cum recunoști primele semne
La început eroziunea este tăcută și ușor de trecut cu vederea. Cel mai frecvent prim semn este sensibilitatea la rece, la dulce sau la atingere, fiindcă smalțul subțiat lasă să se simtă stratul de dedesubt. Am scris pe larg despre acest simptom în ghidul despre cauzele sensibilității dentare.
Pe măsură ce avansează, apar semne pe care le poți observa singur. Marginile dinților din față devin translucide, aproape ca sticla, și se subțiază până se ciobesc ușor. Suprafețele își pierd luciul și pot căpăta mici adâncituri rotunde, ca niște farfurioare. Dinții pot părea mai gălbui, pentru că prin smalțul subțire se vede dentina de dessubt, care are o culoare mai închisă. Plombele mai vechi pot ajunge să iasă în relief, fiindcă smalțul din jurul lor s-a tocit, iar ele nu.
Aceste semne se instalează în ani, nu în săptămâni. Tocmai de aceea un control periodic ajută: medicul vede uzura pe fețele ascunse înainte ca tu să o simți.
Eroziune, abraziune sau bruxism: cum le deosebești
Nu orice uzură a dinților este eroziune. Există trei mecanisme diferite, care uneori lucrează împreună. Eroziunea este chimică, provocată de acizi. Abraziunea este mecanică, produsă din exterior, de exemplu de un periaj prea dur sau de o pastă abrazivă. Atriția este tot mecanică, dar vine din frecarea dinților între ei.
| Criteriu | Eroziune | Carie | Bruxism (atriție) |
|---|---|---|---|
| Cauză | Acizi din alimente sau reflux | Bacterii care produc acid local | Frecarea dinților între ei |
| Mecanism | Chimic, fără bacterii | Chimic și bacterian | Mecanic |
| Aspect | Suprafețe netede, adâncituri rotunde, margini translucide | Cavitate într-un punct | Fațete plate și lucioase care se potrivesc |
| Unde apare | Fețe expuse la acid, uniform | Zone cu placă, șanțuri, spații interdentare | Vârfurile care se ating în mușcătură |
| Ce cere | Oprirea acidului, fluor, refacere | Obturație | Gutieră de noapte |
Frecarea dintre dinți apare mai ales la persoanele care scrâșnesc noaptea, adică au bruxism. Diferența se vede la formă. Uzura din bruxism lasă fațete plate, lucioase, exact acolo unde dinții de sus se ating de cei de jos, și se potrivesc ca două piese. Eroziunea, în schimb, sapă adâncituri rotunde și mate, inclusiv pe fețe care nu ating niciun alt dinte. La cei care și scrâșnesc, și consumă acizi, cele două se adună și smalțul dispare mult mai repede.
Deosebirea contează pentru că tratamentul e diferit. Bruxismul cere o gutieră de noapte care să protejeze dinții de frecare. Eroziunea cere scoaterea acidului din ecuație. Dacă pui doar o gutieră, dar continui să bei acizi, dinții se vor toci în continuare, doar pe altă cale.
Cum se oprește și se tratează eroziunea dentară?
Primul pas nu este la dentist, ci la sursă. Dacă vinovate sunt băuturile, se reduce frecvența lor și se schimbă felul în care le consumi. Dacă vinovat este refluxul, acesta trebuie tratat de medicul de familie sau de un gastroenterolog, altfel dintele va sta în acid indiferent ce faci în gură. Un articol de sinteză indexat NIH despre măsurile de prevenție a eroziunii merge în aceeași direcție: mai puțin acid, mai rar, și protejarea smalțului rămas.
Al doilea pas este întărirea smalțului. Fluorul face suprafața mai rezistentă la acid, iar o aplicare profesională de fluor, despre care am detaliat în articolul despre fluorizarea dentară, ajută mai ales în formele incipiente. O pastă de dinți cu fluor, folosită corect, lucrează în același sens în fiecare zi.
Când smalțul s-a pierdut deja în cantitate mare, se trece la refacere. Adânciturile mici și marginile ciobite se pot reconstrui cu materiale compozite lipite pe dinte, o soluție pe care am descris-o în ghidul despre bondingul dentar. Pierderile mari, care schimbă mușcătura, cer lucrări mai ample, de la fațete la coroane. Cu cât intervii mai devreme, cu atât reparația este mai simplă și mai ieftină.
Ce faci acasă ca să protejezi smalțul
Cele mai utile obiceiuri sunt mărunte și ușor de ținut. După o băutură sau o mâncare acidă, clătește gura cu apă simplă, ca să diluezi acidul, și așteaptă cel puțin 30 până la 60 de minute înainte să te speli pe dinți. Pare contraintuitiv, dar periajul imediat freacă un smalț înmuiat de acid și îl ia cu el. Bea băuturile acide repede, eventual cu paiul, ca să stea mai puțin pe dinți, și evită să le ții în gură sau să le sorbi ore întregi.
În clinica noastră observ des că oamenii sunt surprinși cât de mult contează frecvența, nu cantitatea. Un pahar de suc la o masă face mult mai puțin rău decât aceeași cantitate băută în zece reprize pe parcursul zilei, fiindcă dinții primesc de zece ori un val de acid. O gură de apă după fiecare gustare acidă și un periaj blând, cu pastă cu fluor, seara și dimineața, schimbă traiectoria pe termen lung.
Restul este supraveghere. Un control la șase luni prinde uzura din start, iar dacă ai reflux sau bei des băuturi acide, spune-i medicului, ca să urmărească exact fețele expuse. Smalțul nu se reface, așa că fiecare miligram salvat acum înseamnă un dinte care ține mai mult.
Intrebari frecvente
Se poate reface smalțul erodat?
Nu, smalțul pierdut nu se reface, pentru că nu conține celule vii care să îl regenereze. Fluorul poate întări la suprafață stratul rămas și poate reface o mineralizare foarte fină, dar nu reconstruiește grosimea dispărută. De aceea contează atât de mult să oprești eroziunea devreme: tot ce salvezi acum rămâne, iar ce s-a pierdut se poate doar reface artificial, cu materiale lipite pe dinte.
Ce diferență este între eroziune și carie?
Caria este produsă de bacterii care fabrică acid local, sub un depozit de placă, și sapă o gaură într-un punct anume. Eroziunea este pur chimică, provocată de acizi din alimente sau din reflux, fără bacterii, și subțiază uniform suprafețe întregi. Un dinte poate avea ambele. Caria cere o obturație pe zona atinsă, iar eroziunea cere în primul rând scoaterea sursei de acid.
Ce băuturi provoacă eroziune dentară?
Cele mai agresive sunt băuturile carbogazoase, sucurile de citrice, băuturile pentru sportivi și cele energizante, vinul alb și oțetul. Multe dintre ele au un pH de 2 până la 3, cu mult sub pragul la care smalțul începe să se dizolve. Nu contează doar aciditatea, ci și cât de des le bei și cât timp le ții în gură.
De ce nu e bine să mă spăl pe dinți imediat după ceva acid?
Pentru că acidul înmoaie temporar suprafața smalțului, iar periajul imediat freacă acest strat moale și îl ia cu el. Rezultatul este că pierzi smalț mai repede, exact când vrei să îl protejezi. Mai bine clătește gura cu apă simplă și așteaptă 30 până la 60 de minute, până când saliva reîntărește suprafața, abia apoi te speli.
Refluxul îmi poate distruge dinții?
Da. Refluxul gastroesofagian aduce în gură suc gastric cu un pH în jur de 1 până la 2, foarte acid, care atacă mai ales fața interioară a dinților de sus. La fel se întâmplă în vărsăturile repetate. Dintele poate părea curat, dar pierde smalț în tăcere. În aceste cazuri, tratarea refluxului este la fel de importantă ca îngrijirea dinților.
Cum îmi dau seama singur că am eroziune?
Semnele pe care le poți observa sunt marginile dinților din față devenite translucide și subțiri, suprafețe care își pierd luciul, mici adâncituri rotunde și o culoare mai gălbuie, fiindcă se vede dentina de dedesubt. Sensibilitatea la rece apare des. Un semn util este o plombă mai veche care iese în relief. Confirmarea o dă medicul, care vede și fețele ascunse.
Surse profesionale
- Dental Erosion, Oral Health Topics, American Dental Association
- Insights into Preventive Measures for Dental Erosion (PMC, NIH)
- Dental Erosion from an Excess of Vitamin C (PMC, NIH)
- Translucent Teeth: causes and enamel erosion (Cleveland Clinic)
Programari Anghele Dental Iasi: tel 0743 077 449. Str. Lascar Catargi 37, Iasi.