Epulis: umflătura de pe gingie, cauze și tratament

Ce este epulisul?

Epulisul este o umflătură benignă care crește din gingie, cel mai des în dreptul spațiului dintre doi dinți. Termenul este vechi și descriptiv, folosit pentru orice masă localizată de pe gingie, indiferent de ce se ascunde microscopic în spatele ei. Din acest motiv, medicii îl privesc astăzi ca pe o etichetă clinică, un punct de plecare, nu ca pe un diagnostic final. Sub aceeași denumire se ascund de fapt câteva leziuni diferite, pe care doar analiza la microscop le poate deosebi cu adevărat, așa cum arată o trecere în revistă a măririlor de volum ale gingiei publicată în World Journal of Clinical Cases (PMC, NIH).

Ce au toate în comun este mecanismul. Nu este vorba de un cancer și nici de o infecție care se răspândește, ci de o reacție exagerată a țesutului la o supărare locală care durează. Gingia iritată luni de zile încearcă, într-un fel, să se apere și produce țesut în plus. Rezultatul este acea umflătură pe care pacientul o simte cu limba sau o vede în oglindă. Tocmai fiindcă este o reacție, și nu o boală de sine stătătoare, epulisul răspunde bine la un principiu clar: scoți cauza, scoți leziunea, iar gingia se liniștește.

Tipurile de epulis

Sub numele de epulis intră mai multe leziuni reactive, iar deosebirea dintre ele contează pentru cum se comportă și cât de des revin. Cel mai des întâlnit este epulisul fibros, o masă fermă, de culoarea gingiei, formată din țesut fibros dens. O parte dintre aceste forme conțin și os sau calcar și sunt încadrate ca fibrom osifiant periferic, o leziune care, potrivit DermNet, apare exclusiv pe gingie, între dinți, și pornește de la iritația dată de plombe, proteze sau tartru.

A doua categorie este epulisul granulomatos, cunoscut medical drept granulom piogenic. Este mai moale, roșu spre violaceu, bogat în vase de sânge, motiv pentru care sângerează la cel mai mic contact. O variantă aparte apare la femeile însărcinate, sub numele de epulis de sarcină sau granulom de sarcină, împins de schimbările hormonale. Numele de „piogenic" derutează, fiindcă leziunea nu conține puroi și nu este o infecție, ci o proliferare de vase mici, așa cum precizează articolul din StatPearls (NCBI Bookshelf, NIH).

A treia formă este epulisul cu celule gigante, numit și granulom periferic cu celule gigante. Arată asemănător cu cel granulomatos, roșu-violaceu, dar la microscop are un tipar aparte și tinde să revină ceva mai des după îndepărtare, potrivit unei analize din Annali di Stomatologia (PMC, NIH). Există și o formă rară, prezentă de la naștere, epulisul congenital al nou-născutului, o mică masă pe gingia bebelușului, fără legătură cu iritația, descrisă într-un raport din International Journal of Otolaryngology (PMC, NIH).

Cauzele epulisului

Epulisul apare, în marea majoritate a cazurilor, dintr-o iritație locală care ține luni sau ani de zile. Cel mai frecvent vinovat este tartrul depus sub marginea gingiei, care întreține o inflamație surdă și constantă. Alături de el stau marginile ascuțite sau debordante ale unei plombe vechi, o coroană care nu se închide perfect pe dinte și o proteză mobilă care apasă și freacă mereu în același loc. Aceleași iritante locale, de la placă și tartru până la lucrări cu margini imperfecte, sunt trecute în revistă și de sinteza din World Journal of Clinical Cases.

Peste această iritație mecanică se adaugă adesea o igienă slabă și placa bacteriană care se strânge acolo unde peria nu ajunge. Într-o serie de 314 cazuri publicată în Nigerian Medical Journal (PMC, NIH), granulomul piogenic a fost cea mai frecventă leziune reactivă a gingiei, iar o parte dintre cazuri au apărut în sarcină. Hormonii joacă și ei un rol, mai ales la femei. În sarcină, gingia devine mai reactivă și răspunde mai puternic la aceleași depuneri care în rest ar da doar o gingivită ușoară. Așa se explică de ce epulisul de sarcină apare frecvent în a doua jumătate a sarcinii și de ce, la multe femei, se retrage de la sine după naștere, când echilibrul hormonal revine. Ideea de reținut este că, aproape mereu, la baza lui stă ceva ce poate fi îndepărtat.

Cum se recunoaște un epulis?

Un epulis se recunoaște, de regulă, ca o umflătură care crește lent pe gingie, nu doare și sângerează ușor la periaj sau la mâncat. Culoarea variază de la roz, apropiat de gingia normală, până la roșu aprins sau chiar violaceu la formele bogate în vase. Unele sunt netede și ferme, altele au suprafața mai neregulată și se pot ulcera la vârf, mai ales dacă dintele opus le atinge la mușcat. Faptul că leziunea este delicată și sângerează la cel mai mic contact este subliniat și de Cleveland Clinic.

De cele mai multe ori, semnalul de alarmă nu este durerea, ci sângerarea nepotrivită cu situația: o pată de sânge pe periuță, un gust metalic sau o urmă în chiuvetă după ce te-ai spălat pe dinți. Fiindcă multe forme sângerează la fel de ușor ca o gingie inflamată, merită citit și despre celelalte cauze de sângerare a gingiilor, ca să nu pui totul pe seama unei simple gingivite.

În clinica noastră, când văd o astfel de masă, mă uit întâi după cauza locală: caut tartru sub gingie, verific marginile plombelor și ale coroanelor din zonă și, dacă pacientul poartă proteză, mă asigur că nu apasă exact acolo. Palpez leziunea ca să simt dacă e fermă sau moale și cât sângerează. Aceste detalii nu pun singure diagnosticul, dar mă orientează spre tipul de epulis și, mai important, îmi arată ce trebuie corectat ca leziunea să nu revină.

Este epulisul periculos?

Epulisul este, prin definiție, o leziune benignă, deci nu este cancer și nu dă metastaze. Cu toate acestea, nu poate fi ignorat, din două motive. Primul ține de siguranță: câteva leziuni maligne ale gingiei pot arăta, la început, exact ca un epulis banal. Tocmai de aceea regula, subliniată și de sinteza din World Journal of Clinical Cases, este ca orice masă scoasă de pe gingie să fie trimisă la analiză, pentru a confirma că este într-adevăr benignă și nu altceva.

Al doilea motiv este practic. Lăsat pe loc, un epulis continuă adesea să crească, poate încurca mușcatul și periajul și, în formele mai avansate, poate împinge dinții vecini sau poate afecta osul de dedesubt. Nu este o urgență care se rezolvă peste noapte, dar nici ceva de amânat la nesfârșit. O umflătură pe gingie care nu dispare în una sau două săptămâni, care crește sau care sângerează des, merită văzută de un medic, fără panică, dar fără să treci cu vederea.

Diagnostic: examenul clinic și biopsia

Diagnosticul de certitudine al unui epulis se pune prin examen histopatologic, adică prin analiza la microscop a leziunii după ce a fost îndepărtată. Examenul din cabinet și fotografia nu sunt suficiente, pentru că mai multe tipuri de epulis, dar și unele leziuni serioase, seamănă între ele cu ochiul liber. Din acest motiv, standardul descris în literatura de specialitate, inclusiv de DermNet, este ca țesutul scos să meargă la laborator, unde specialistul stabilește exact despre ce formă este vorba.

Înainte de intervenție, medicul completează tabloul cu o radiografie a zonei. Ea arată dacă sub leziune osul este intact sau a fost afectat și dacă există un dinte cu o problemă la rădăcină care întreține iritația. Uneori, radiografia scoate la iveală o cauză ascunsă, cum ar fi un granulom la vârful rădăcinii, o problemă diferită de epulisul gingival, care cere alt tratament. Combinația dintre examenul clinic, radiografie și analiza la microscop este cea care dă răspunsul complet.

Cum se tratează epulisul?

Tratamentul standard al epulisului este îndepărtarea chirurgicală a leziunii, împreună cu eliminarea cauzei care a produs-o. Practic, medicul excizează masa până la os, apoi curăță zona de tartru și netezește rădăcina, ca gingia să se vindece pe un teren curat. Este o intervenție de mică chirurgie orală, cu anestezie locală, după care rana mică se închide în câteva zile. Dacă leziunea a plecat de la o coroană sau o plombă cu margine tăioasă, aceasta trebuie refăcută, altfel iritația continuă.

Partea a doua, eliminarea cauzei, este cea care decide dacă epulisul revine sau nu. Dacă scoți doar umflătura și lași tartrul, marginea ascuțită sau proteza care apasă, țesutul are toate motivele să crească din nou. De aceea, îndepărtarea prin gingivectomie merge mână în mână cu un detartraj temeinic și cu verificarea lucrărilor din zonă. Riscul de revenire depinde și de tip: pentru granulomul piogenic, Cleveland Clinic menționează o rată de recidivă care poate ajunge până la 40 la sută, iar forma cu celule gigante revine și ea ceva mai des decât celelalte, motiv pentru care cer un control periodic după intervenție.

O situație aparte este epulisul de sarcină. Fiindcă multe dintre aceste leziuni se retrag de la sine după naștere, medicii preferă adesea să nu opereze în timpul sarcinii, decât dacă leziunea sângerează mult, doare sau încurcă serios mâncatul. Atunci se intervine, ținând cont de particularitățile perioadei. În rest, se ține sub observație și se menține o igienă foarte bună, o abordare susținută și de datele din DermNet.

Prevenție și îngrijire după tratament

Cea mai bună prevenție a epulisului este să nu lași gingia iritată luni de zile. Concret, asta înseamnă un periaj corect de două ori pe zi, curățarea zilnică a spațiilor dintre dinți și un detartraj profesional periodic, care ridică tartrul de sub gingie înainte să întrețină o inflamație de durată. La fel de important este ca plombele și coroanele să aibă margini netede, iar protezele mobile să fie bine adaptate, fără puncte care freacă.

Femeile însărcinate merită o atenție în plus, fiindcă gingia lor reacționează mai puternic. Un control și o igienizare în prima parte a sarcinii reduc mult riscul ca o gingivită să evolueze spre un epulis de sarcină. După o intervenție, îngrijirea este simplă: igienă blândă în zonă în primele zile, respectarea recomandărilor primite și un control la termenul stabilit. Dacă observi din nou o creștere pe gingie, nu o freca și nu o zgândări, ci programează o evaluare la un medic din aria de parodontologie, ca lucrurile să fie prinse din timp.