Necroza pulpară: cum recunoști un dinte cu pulpa moartă

Ce este necroza pulpară?

În mijlocul fiecărui dinte există un țesut moale, numit pulpă, care conține nervii și vasele de sânge ce hrănesc dintele și îi dau sensibilitate. Necroza pulpară înseamnă că acest țesut moare. Cum explică Cleveland Clinic, în necroza pulpară țesutul din adâncul dintelui moare, iar dintele își pierde vitalitatea.

Un astfel de dinte se numește devitalizat, iar în vorbirea de zi cu zi, dinte mort. Coroana lui rămâne pe loc și încă poți mesteca pe ea o vreme, dar înăuntru nu mai există viață. Fără hrănire, dintele nu se mai poate apăra de bacterii, așa că interiorul lui devine, în timp, un spațiu în care infecția crește nestingherită.

Este important de făcut o distincție. Necroza nu este același lucru cu o pulpă doar inflamată, care încă trăiește și doare, adică o pulpită. Necroza este pasul următor, ireversibil, în care nervul a cedat complet. Odată moartă, pulpa nu se mai vindecă și nu se mai reface prin niciun tratament, medicamente sau remedii.

De ce moare pulpa dintelui?

Cea mai frecventă cauză este o carie profundă, lăsată să avanseze. Bacteriile sapă prin smalț și prin dentină până ajung la pulpă, o infectează și declanșează o inflamație care, la un moment dat, nu mai poate fi oprită. Un ghid publicat pe StatPearls (NCBI, NIH) arată că o pulpită ireversibilă poate evolua spre ischemie și necroză a pulpei, lăsând de multe ori dintele fără simptome, în ciuda bolii de dedesubt.

A doua cauză mare este traumatismul. O lovitură puternică peste dinte, chiar dacă nu îl sparge, poate rupe vasele fine care intră prin vârful rădăcinii și îi taie hrănirea. Uneori dintele moare la câteva luni sau ani după accident, iar primul semn vizibil este schimbarea culorii. De aceea un dinte lovit merită urmărit în timp, chiar dacă la început pare intact.

Mai există și cauze mai discrete. O fisură a dintelui deschide o poartă pentru bacterii. Lucrările dentare repetate pe același dinte, plombele foarte mari și apropiate de nerv sau uzura avansată pot irita pulpa până o epuizează. Indiferent de cale, rezultatul este același: pulpa își pierde vitalitatea și se instalează necroza.

Care sunt semnele unui dinte devitalizat?

Partea derutantă este că un dinte mort nu doare mereu. După ce nervul cedează, durerea poate să dispară cu totul, iar omul crede că problema s-a rezolvat de la sine. În realitate, infecția merge mai departe în tăcere. Iată semnele care ar trebui să te pună în gardă:

• Dintele nu mai reacționează la rece sau la cald, pentru că nervul care simțea temperatura a murit.
• Culoarea se schimbă, iar dintele devine cenușiu, maroniu sau vizibil mai închis decât vecinii lui.
• O durere puternică, apărută spontan, care apoi dispare brusc, adesea semnul că nervul tocmai a cedat.
• Sensibilitate la mușcat sau la apăsare, atunci când infecția ajunge dincolo de vârful rădăcinii.
• Un coș sau o umflătură pe gingie, în dreptul rădăcinii, uneori cu un gust neplăcut în gură.

Niciunul dintre aceste semne nu apare la toată lumea, iar unele lipsesc complet. Tocmai de aici vine pericolul. Un dinte care s-a închis la culoare, dar nu doare, este ușor de ignorat luni întregi. Confirmarea o dau medicul și radiografia, plus un test simplu de vitalitate: dacă dintele nu răspunde la stimuli, semn că pulpa nu mai este vie.

Necroză, pulpită și dinte vital: care este diferența

Ca să înțelegi de ce contează diagnosticul, ajută să vezi cele trei stări una lângă alta. Un dinte vital are pulpa sănătoasă și răspunde normal la rece. O pulpită înseamnă o pulpă inflamată, dar încă vie, care doare și poate fi uneori salvată. Necroza este capătul drumului, o pulpă moartă care nu mai poate fi recuperată.

Diferența cea mai practică este reacția la rece și evoluția durerii. O pulpită dă o durere care persistă atâta timp cât pulpa este vie și inflamată. Când durerea dispare brusc după o criză, dar dintele rămâne sensibil la mușcat, este un semnal că pulpa a murit și că necroza s-a instalat. De aici încolo, o simplă plombă nu mai ajunge.

Riscurile unui dinte cu pulpa moartă lăsat netratat

Un dinte devitalizat nu se vindecă niciodată singur, iar tăcerea lui este înșelătoare. Interiorul mort rămâne plin de bacterii, care coboară pe canal spre vârful rădăcinii și trec în osul din jur. Potrivit unei sinteze despre parodontita apicală de pe StatPearls (NCBI, NIH), atunci când pulpa este necrozată și infectată, testele de vitalitate nu mai dau niciun răspuns, iar infecția întreține o leziune la vârful rădăcinii.

De aici pornesc complicațiile. Infecția de la capătul rădăcinii poate forma un granulom, o masă de țesut inflamator care roade osul din jur în tăcere. Se poate transforma și într-un abces, cu durere pulsatilă, umflătură și uneori febră, o urgență care nu mai poate fi ignorată. În timp, osul din jurul rădăcinii se pierde, iar leziunea se poate extinde spre dinții vecini.

Cu cât aștepți mai mult, cu atât șansele de a salva dintele scad, iar tratamentul devine mai complicat. Un dinte prins devreme, cu pulpă recent moartă, se rezolvă de regulă printr-un tratament de canal simplu. Același dinte, lăsat ani de zile, ajunge uneori dincolo de salvare și trebuie extras, cu tot ce înseamnă asta apoi pentru refacerea spațiului.

Cum se tratează necroza pulpară

Scopul tratamentului este să scoată țesutul mort și infecția din interiorul dintelui, ca infecția să nu mai poată întreține leziunea de la rădăcină. Soluția de bază este tratamentul de canal, numit și tratament endodontic. Asociația Americană a Endodonților (AAE) descrie tratamentul de canal ca pe o procedură prin care pulpa inflamată sau infectată este scoasă, iar interiorul dintelui este curățat, dezinfectat, apoi umplut și sigilat.

În practică, medicul deschide dintele, curăță canalele pe toată lungimea lor, le dezinfectează și le sigilează etanș, ca bacteriile să nu mai revină. Un dinte devitalizat devine mai fragil în timp, așa că, după tratamentul de canal, este adesea protejat cu o coroană, care îl ține întreg la mestecat. Detaliile despre etapele și costul acestei proceduri le-am adunat în ghidul despre tratamentul de canal, iar întreaga procedură ține de endodonție.

În clinica noastră le spun des pacienților că un dinte care nu mai doare nu înseamnă un dinte sănătos. Am văzut mulți dinți închiși la culoare, fără nicio durere, în spatele cărora radiografia arăta deja o leziune la rădăcină. Când dintele este prea distrus ca să mai poată fi salvat, se trece la extracție, iar spațiul se poate reface ulterior cu un implant. Diagnosticul pus la timp face, aproape mereu, diferența dintre un dinte păstrat și unul pierdut.