Halitoza: cauze, tratament și când mergi la stomatolog

Halitoza: ce este și de ce apare

Halitoza este termenul medical pentru mirosul neplăcut persistent al respirației. Există o diferență importantă între mirosul temporar de dimineață, care dispare după periaj, și halitoza propriu-zisă, care revine pe parcursul zilei indiferent de igiena orală.

Mecanismul este mai simplu decât pare. Bacteriile anaerobe din cavitatea orală descompun resturile alimentare și celulele moarte, eliberând compuși volatili sulfurați (VSC), mai ales hidrogen sulfurat și metilmercaptan. Miros de ou stricat sau de varză descompusă. Conform unei recenzii sistematice publicate în Journal of Clinical Medicine (2022), 80-90% din cazurile de halitoza au cauza în cavitatea orală, nu în stomac, așa cum cred mulți pacienți.

Unde se adună cel mai mult aceste bacterii? Pe treimea posterioară a limbii, în buzunarele parodontale profunde, în cariile netratate și pe suprafața protezelor insuficient curățate. Tratamentul depinde de cauză, iar identificăm sursa exactă înainte de orice intervenție.

Cauzele respirației urât mirositoare

Cauzele se împart în două categorii: orale (majoritatea cazurilor) și extra-orale (aproximativ 10-15%).

Cauze orale:

• Depozitul lingual - stratul albicios sau gălbui de pe suprafața limbii, mai ales în treimea posterioară, este sursa principală de VSC la majoritatea pacienților
• Boala parodontală - gingivita și parodontita creează buzunare adânci unde bacteriile se acumulează sub linia gingiei
• Carii profunde și restaurări defectuoase - retenția alimentară în cavitățile cariate sau sub marginile imprecise ale coroanelor vechi generează miros
• Xerostomia (gura uscată) - saliva are rol de curățare naturală, iar atunci când lipsește, bacteriile proliferează necontrolat
• Proteze mobile insuficient curățate - suprafețele poroase ale protezei rețin bacterii și resturi alimentare
• Pericoronita și infecțiile locale - inflamația țesutului din jurul molarilor de minte parțial erupți produce miros evident

Cauze extra-orale:

• Afecțiuni ORL - sinuzita cronică, amigdalita cu cazeuri (pietre pe amigdale) și post-nazal drip
• Reflux gastroesofagian (GERD) - acidul din stomac care ajunge în faringe modifică mirosul respirației
• Diabet zaharat - cetoza diabetică produce un miros specific, dulceag, de acetonă
• Boli hepatice și renale - în stadii avansate, metaboliții nefiltrați ajung în aerul expirat
• Medicamente - antidepresive, antihipertensive și diuretice reduc fluxul salivar ca efect secundar

O recenzie a factorilor etiologici publicată pe PubMed (Aylıkcı și Çolak, 2013) confirmă că depozitul lingual rămâne cauza numărul unu la pacienții fără boală parodontală.

Diagnosticul halitozei la stomatolog

Primul pas este să confirmi că problema există obiectiv. Mulți pacienți vin convinși că au respirație urât mirositoare fără ca aceasta să fie reală (halitofobia sau pseudo-halitoza). Alții au halitoza și nu o simt, pentru că se obișnuiesc cu propriul miros.

Diagnosticul la cabinet urmează câțiva pași:

• Testul organoleptic - medicul evaluează mirosul respirației de la o distanță de 10-15 cm. Este metoda de referință, simplă și directă
• Examinarea cavității orale - se inspectează limba, gingiile, dinții, restaurările existente și protezele, căutând surse de retenție bacteriană
• Evaluarea parodontală - sondarea buzunarelor parodontale, pentru că halitoza este frecvent primul semn pe care pacientul îl observă la boala parodontală
• Anamneza medicală - medicul întreabă despre medicamente curente, reflux, probleme ORL, diabet și alte condiții sistemice care pot contribui

Când cauza orală este exclusă, pacientul este îndrumat către medicul ORL sau gastroenterolog. În clinica noastră din Iași, după 10 ani de practică, am observat că pacienții ajung adesea cu halitoza după ce au încercat pe cont propriu ape de gură și pastă specială, fără rezultat. Sursa reală era o parodontită la molari sau un depozit lingual gros pe care nu îl curățau.

Cum se tratează halitoza?

Tratamentul depinde complet de cauză. Nu există o soluție universală, și asta explică de ce apa de gură singură nu rezolvă problema pe termen lung.

Dacă sursa este depozitul lingual:

• Periajul limbii cu o perie de dinți sau, mai eficient, cu un curățător de limbă (tongue scraper), dimineața și seara
• Concentrarea pe treimea posterioară a limbii, zona pe care majoritatea oamenilor o ignoră
• Apa de gură cu clorhexidină sau cetilpiridiniu, folosită temporar, nu ca substitut al periajului

Dacă sursa este boala parodontală:

• Detartraj profesional și chiuretaj subgingival pentru a elimina placa și tartrul de sub gingie
• Tratament parodontal de întreținere la intervale regulate (de obicei la 3-6 luni)
• Instrucțiuni personalizate de igienă cu periuțe interdentare și ață dentară

Dacă sursa sunt cariile sau restaurările defectuoase:

• Tratamentul cariilor - obturații, tratamente de canal când nervul este afectat
• Înlocuirea coroanelor cu margini imprecise care rețin resturi alimentare

Dacă sursa este xerostomia:

• Hidratare frecventă pe parcursul zilei
• Stimularea fluxului salivar cu gumă de mestecat fără zahăr (xilitol)
• Revizuirea medicamentelor cu medicul curant, dacă xerostomia este indusă medicamentos

Legătura dintre halitoză și bolile parodontale

Legătura este directă și bidirecțională. Boala parodontală produce halitoza, iar halitoza persistentă poate fi primul semn clinic al unei parodontite nedetectate. Mulți pacienți nu știu că au parodontită tocmai pentru că nu doare; mirosul respirației devine singurul indicator pe care îl observă ei sau cei din jur.

Buzunarele parodontale profunde, de 4-5 mm sau mai mult, creează un mediu anaerob perfect pentru bacteriile care produc compuși sulfurați. Periajul și ața dentară nu ajung în aceste buzunare. Singurul mod de a le curăța este instrumentarea profesională la cabinet.

Conform unei recenzii publicate pe PubMed (Porter și Scully, 2006), pacienții cu parodontită au concentrații semnificativ mai mari de compuși volatili sulfurați decât cei cu gingie sănătoasă. Tratamentul parodontal reduce acești compuși și, implicit, halitoza.

La cabinetul de profilaxie al, evaluarea parodontală face parte din protocolul standard pentru pacienții care vin cu plângere de respirație urât mirositoare. Am avut pacienți care au încercat ani de zile apă de gură și pastă de dinți specială, iar cauza era o parodontită cronică la molarii posteriori, invizibilă la o privire superficială.

Poate fi prevenită halitoza?

Da, în majoritatea cazurilor. Prevenția se bazează pe trei piloni.

Igienă orală corectă, zilnică:

• Periaj de două ori pe zi, minimum 2 minute, cu pastă de dinți cu fluor
• Curățare interdentară zilnică (ață sau periuțe interdentare)
• Curățarea limbii dimineața, cu atenție pe treimea posterioară
• Hidratare constantă pe parcursul zilei

Controale periodice la stomatolog:

• Igienizare profesională la fiecare 6 luni (sau mai frecvent la pacienții cu boală parodontală)
• Depistarea timpurie a cariilor, care în stadiul inițial nu produc miros, dar netratate ajung să producă
• Verificarea restaurărilor și protezelor existente

Atenție la factorii sistemici:

• Fumatul reduce fluxul salivar și modifică flora orală. Este o cauză frecventă de halitoza persistentă
• Dietele extreme (keto, post prelungit) produc corpi cetonici care se simt în respirație
• Medicamentele care usucă gura merită discutate cu medicul curant

Organizația Mondială a Sănătății include bolile cavității orale, inclusiv boala parodontală asociată halitoza, printre cele mai răspândite afecțiuni la nivel global (OMS, sănătate orală).

Când mergi la stomatolog pentru respirație urât mirositoare?

• Mirosul neplăcut al respirației persistă după periaj și curățarea limbii
• Cineva din anturajul apropiat ți-a semnalat problema
• Observi sângerări gingivale la periaj sau la utilizarea aței dentare
• Ai gura uscată frecvent, mai ales dimineața sau după medicamente
• Porți proteze mobile și mirosul apare în ciuda curățării zilnice
• Ai gust metalic, amar sau modificat persistent în gură