Parodontita: stadii, cauze, simptome și tratament
Cuprins articol
Parodontita este o infecție cronică a țesuturilor care țin dintele în os: gingia, ligamentul parodontal, cementul rădăcinii și osul alveolar. Spre deosebire de gingivită, nu se vindecă complet, dar poate fi oprită și ținută sub control prin tratament profesional și igienă susținută, după cum arată Federația Europeană de Parodontologie.
Mai jos găsești cum se deosebește parodontita de parodontoză în vorbirea de zi cu zi, ce o provoacă, cum arată cele patru stadii, ce se face la cabinet și ce poți face acasă. Adevărul incomod: osul pierdut nu se reface singur, deci timpul lucrează împotriva ta.
- Parodontita distruge atașamentul dintelui și osul din jur. Gingivita, forma ei de început, este reversibilă.
- Se clasifică în patru stadii (I-IV) și trei grade (A-C), iar diagnosticul îl pune medicul după sondaj și radiografie.
- Nu se vindecă complet, dar tratamentul și controalele regulate pot opri evoluția.
- Fumatul este cel mai important factor de risc modificabil, potrivit NIDCR.
Parodontita: ce este și cum diferă de gingivită și parodontoză
Gingivita înseamnă inflamația gingiei și este reversibilă dacă se elimină placa. Parodontita merge mai departe: sunt afectate ligamentul și osul care susțin dintele. Procesul distruge atașamentul, iar dinții devin mobili, apoi se pot pierde. NIDCR arată că boala parodontală este cea mai frecventă cauză de pierdere a dinților la adulți.
Căutarea „parodontita sau parodontoza” este foarte frecventă. În vorbirea curentă cei doi termeni se amestecă, iar la cabinet diagnosticul îl pune medicul, după sondaj și radiografie. În documentele mai vechi mai găsești și denumiri ca parodontită marginală cronică sau agresivă. Clasificarea actuală le reunește într-o singură boală, descrisă prin stadiu și prin grad, iar EFP o prezintă pe patru stadii de severitate și trei grade de progresie. Formele ușoare sau moderate sunt în general stadiile I și II, cele severe stadiile III și IV.

Cauzele parodontitei
Punctul de pornire este biofilmul bacterian, adică placa dentară, adunat sub marginea gingiei. Nu placa în sine distruge osul, ci felul în care organismul răspunde la ea. O analiză din Journal of Oral Microbiology descrie mecanismul central: trecerea de la o microbiotă orală echilibrată la una dezechilibrată, în care domină bacteriile patogene.
Peste această bază se adaugă factori care cresc riscul sau accelerează boala:
- fumatul, cel mai important factor de risc modificabil
- diabetul zaharat, cu o legătură în ambele sensuri: boala gingiilor îngreunează controlul glicemiei
- predispoziția genetică, adică un răspuns inflamator mai puternic de la natură
- igiena orală insuficientă, mai ales între dinți
- stresul de lungă durată
- modificările hormonale, de exemplu în sarcină sau la menopauză
Nu toți cei care au placă fac parodontită, iar asta explică de ce doi oameni cu aceeași igienă pot avea evoluții diferite.
Stadiile parodontitei
Stadiul spune cât de multă distrucție există deja. Gradul estimează viteza cu care boala avansează: A înseamnă lent, B moderat, C rapid. Tabelul de mai jos redă criteriile orientative; încadrarea unui caz o face doar medicul.
| Criteriu | Stadiul I | Stadiul II | Stadiul III | Stadiul IV |
|---|---|---|---|---|
| Pierdere de atașament (CAL) | 1-2 mm | 3-4 mm | ≥5 mm | ≥5 mm |
| Pierdere osoasă | Treimea coronală | Treimea coronală, mai accentuată | Până la treimea medie | Până la treimea apicală |
| Dinți pierduți din cauza bolii | Niciunul | Niciunul | Până la 4 | 5 sau mai mulți |
| Adâncimea pungilor | Până la 4 mm | Până la 5 mm | 6 mm sau mai mult | 6 mm sau mai mult |
La stadiul I, tratamentul are cele mai bune șanse, pentru că pungile sunt superficiale și osul e în mare parte intact. Stadiul II aduce o pierdere osoasă vizibilă pe radiografie, dar niciun dinte pierdut. Stadiul III înseamnă defecte osoase mai adânci și afectarea zonei dintre rădăcinile molarilor. La stadiul IV pot apărea deplasarea dinților, schimbarea mușcăturii și nevoia unei reabilitări protetice complexe.
Simptomele și diagnosticul parodontitei
Parodontita nu doare la început. De aceea mulți pacienți află de ea abia la un control sau când un dinte începe să se miște. Semnele există, dacă știi unde să te uiți:
- sângerarea gingiilor la periaj sau spontană
- gingii roșii, umflate sau retrase, cu dinți care par mai lungi
- miros neplăcut persistent al gurii
- senzația că dinții s-au deplasat sau că mușcătura nu mai potrivește
- mobilitatea unui dinte la atingere
- puroi pe marginea gingiei, în formele active
Diagnosticul se pune în cabinet, pe baza istoricului medical, a sondajului parodontal și a radiografiilor. Cu o sondă calibrată, medicul măsoară adâncimea șanțului dintre dinte și gingie în mai multe puncte ale fiecărui dinte. Un șanț sănătos are aproximativ 1-3 mm. Peste 4 mm vorbim de pungă parodontală, iar sângerarea la sondare arată dacă inflamația e activă. Radiografia arată nivelul osului, iar în cazuri complexe se folosește și tomografia CBCT. Fișa completă a măsurătorilor se numește parodontogramă.
Parodontita tratament: etapele, de la igienizare la chirurgie
Tratamentul urmărește trei lucruri: îndepărtarea biofilmului, reducerea pungilor și oprirea distrucției osoase. Se lucrează în etape, iar fiecare etapă se evaluează înainte de următoarea.
Prima etapă: tratament nechirurgical
Baza este detartrajul cu planare radiculară, adică curățarea tartrului și a biofilmului de pe suprafața rădăcinii, sub anestezie locală. Pacientul învață apoi tehnica de periaj și curățarea interdentală zilnică. În unele cazuri, medicul adaugă un antibiotic local sau general, dar doar când situația îl cere. La câteva săptămâni, tratamentul se reevaluează, de regulă la 4-8 săptămâni. Pentru anumite pungi există chiuretajul parodontal și tratamentul parodontal cu laser.
A doua etapă: chirurgia parodontală
Dacă după reevaluare rămân pungi adânci care sângerează, se trece la chirurgie. Medicul ridică gingia ca să vadă direct rădăcina și defectul osos, curăță temeinic și repoziționează țesutul. În anumite defecte verticale se folosesc membrane și substituenți osoși pentru regenerare, fără promisiunea că osul revine complet. Retracțiile gingivale se pot acoperi cu grefe de gingie.
A treia etapă: menținerea
Fără controale, boala revine. În primul an după tratament, vizitele sunt frecvente, adesea la 3-4 luni, apoi intervalul se ajustează după risc. La fiecare control se măsoară din nou pungile și se curăță biofilmul de sub gingie.
Parodontoza tratament natural: ce ajută acasă și ce nu
Nu există un remediu natural care să scoată tartrul de sub gingie sau să refacă osul pierdut. Ceaiurile, uleiurile și apele de gură făcute în casă pot cel mult să dea o senzație de prospețime. Nu opresc boala.
Ce funcționează acasă este mai puțin spectaculos: periaj de două ori pe zi, curățare între dinți cu periuțe interdentale sau ață, controale la intervalul recomandat și, dacă fumezi, renunțarea la fumat. Dacă ai deja sângerare la periaj, nu aștepta să treacă singură. Diferența dintre o simplă gingivită și parodontită se vede abia la examen, iar despre începutul bolii citește articolul despre gingivita și gingiile umflate.
Se vindecă parodontita? Parodontita acută și ce urmează dacă o lași
Parodontita nu se vindecă complet, spre deosebire de gingivită, dar poate fi oprită și controlată cu tratament profesional și igienă constantă, spune EFP. Osul pierdut rămâne pierdut în majoritatea situațiilor. De aceea scopul este să oprești evoluția cât mai devreme.
Mulți pacienți caută „parodontita acută”. În practică, durerea intensă, umflătura și puroiul de la un dinte cu gingia bolnavă pot indica un abces parodontal, care cere consult rapid. Netratată, parodontita duce la mobilitatea și pierderea dinților, iar legătura ei cu diabetul zaharat este motivul pentru care medicul te întreabă despre glicemie. Cu fiecare an de întârziere, tratamentul devine mai lung și rezultatul mai greu de prevăzut. Mai multe despre specialitate găsești la parodontologie.
Tarife pentru tratamentul parodontal
Tarifele de mai jos sunt cele afișate pe pagina de tarife. Planul exact, cu numărul de ședințe, se stabilește după parodontogramă și radiografie.
| Lucrare | Tarif |
|---|---|
| Parodontogramă completă | 500 Lei |
| Chiuretaj parodontal / arcadă | 2 000 Lei |
| Ședință tratament parodontal LASER | 995 Lei |
| Chiuretaj pungă parodontală | 150 Lei |
| IPRF regenerare parodontală | 1 500 Lei |
| Emdogain Straumann | 1 100 Lei |
Întrebări frecvente
Ce este parodontita?
Parodontita este o infecție cronică a țesuturilor care susțin dintele: gingia, ligamentul, cementul rădăcinii și osul alveolar. Distruge atașamentul și osul, iar dinții se clatină. Spre deosebire de gingivită, nu este reversibilă complet, dar tratamentul o poate opri.
Parodontita sau parodontoza: care e diferența?
În vorbirea curentă, termenii se amestecă. Medicul folosește parodontita pentru boala inflamatorie care distruge osul și atașamentul, descrisă prin stadiu I-IV și grad A-C. Diagnosticul se pune la cabinet, prin sondaj și radiografie, nu după numele pe care îl folosești.
Parodontita se vindecă?
Nu se vindecă complet, dar poate fi oprită. Federația Europeană de Parodontologie spune că boala se controlează prin tratament profesional și igienă susținută. Osul pierdut nu se reface singur în majoritatea cazurilor, așa că depistarea timpurie contează mult.
Cum se tratează parodontita?
Se începe cu curățarea tartrului și planarea rădăcinii, apoi se învață periajul și curățarea dintre dinți. La 4-8 săptămâni se reevaluează. Dacă rămân pungi adânci, se discută chirurgia parodontală. Urmează controale periodice, altfel boala poate reveni.
Există tratament natural pentru parodontoză?
Niciun remediu casnic nu scoate tartrul de sub gingie și nu reface osul. Ajută periajul corect, curățarea dintre dinți și renunțarea la fumat, ca sprijin pentru tratamentul de la cabinet, nu în locul lui. Orice sângerare persistentă la periaj merită un examen.
Care sunt cauzele parodontitei?
Cauza de bază este biofilmul bacterian de sub gingie, iar răspunsul inflamator al organismului produce distrucția. Riscul crește la fumători, la persoanele cu diabet, la cei cu predispoziție genetică, igienă insuficientă, stres de lungă durată sau modificări hormonale.