Parodontita: cauze, stadii, simptome și tratament

Parodontita și efectul asupra gingiilor

Parodontita este o infecție cronică a țesuturilor care țin dintele în os: gingia, ligamentul parodontal, cementul radicular și osul alveolar. Spre deosebire de gingivită (care afectează doar gingia și este reversibilă), parodontita distruge ireversibil atașamentul și osul. Odată pierdut, osul nu se reface singur.

Clasificarea din 2018, adoptată de Federația Europeană de Parodontologie și Academia Americană de Parodontologie, a eliminat distincția veche între parodontita cronică și agresivă. Astăzi există o singură entitate, parodontita, diferentiată prin stadiu (I-IV) și grad (A-C) conform studiului de referință publicat în Journal of Clinical Periodontology (Tonetti, Greenwell, Kornman, 2018).

Boala afectează peste un miliard de oameni la nivel global, conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS, sănătate orală). Este principala cauză de pierdere a dinților la adulți. În clinica noastră din Iași, după 11 ani de practică, am observat că majoritatea pacienților ajung la cabinetul de parodontologie în stadiile II sau III, când sângerările la periaj sau mobilitatea unui dinte îi determină să ceară un consult. Depistarea în stadiul I ar fi salvat os și timp de tratament.

Cauzele parodontitei

Cauza primară este biofilmul bacterian (placa dentară) acumulat sub marginea gingiei. Nu placa în sine distruge osul, ci răspunsul inflamator dezechilibrat al organismului la prezența bacteriilor. Trei specii formează așa-numitul complex roșu, cel mai puternic asociat cu distrucția parodontală: Porphyromonas gingivalis, Tannerella forsythia și Treponema denticola (Socransky et al., 1998).

Pe lângă bacterii, mai mulți factori cresc riscul:

• Fumatul - cel mai puternic factor de risc modificabil; fumătorii au un risc de 2-8 ori mai mare, iar fumatul maschează sângerările gingivale care ar semnala boala
• Diabetul zaharat - relație bidirecțională confirmată de o meta-analiză pe 15 studii de cohortă (Stohr et al., 2021): diabetul agravează parodontita, iar parodontita înrăutățește controlul glicemic
• Predispoziția genetică - variații în genele IL-1 și TNF-alfa influențează intensitatea răspunsului inflamator
• Igiena orală deficitară - condiția fundamentală pentru acumularea biofilmului subgingival
• Stresul cronic - crește nivelul de cortizol, care reduce capacitatea de apărare a organismului
• Modificările hormonale - sarcina și menopauza pot amplifica răspunsul gingival la placă

Stadiile parodontitei

Clasificarea modernă folosește patru stadii de severitate și trei grade de progresie. Stadiul descrie câtă distrucție există deja. Gradul estimează viteza.

La stadiul I, tratamentul are cele mai bune rezultate. Pungile sunt superficiale, osul este încă intact în proporție mare. Stadiul II aduce pierdere osoasă vizibilă pe radiografie, dar niciun dinte nu a fost pierdut. Stadiul III aduce defecte verticale de os, afectare a furcării molarilor și până la 4 dinți pierduți. Iar stadiul IV? Prăbușirea mușcăturii, migrația patologică a dinților, peste 5 dinți pierduți, nevoia de reabilitare protetică complexă.

Simptomele parodontitei

Parodontita nu doare. Cel puțin nu la început. Mulți pacienți află de ea abia la un control de rutină sau când un dinte începe să se clatine, iar la acel moment distrucția osoasă este deja în stadii avansate. Totuși, semnele există dacă știți unde să te uiți.

• Sângerare la periaj sau spontană - cel mai frecvent semn de alarmă, prezent și în gingivită
• Gingii roșii, umflate sau retrase de pe dinte
• Miros neplăcut persistent (halenază) cauzat de compuii sulfurați volatili din pungile parodontale
• Senzația că dinții s-au deplasat sau că mușcătura nu mai coincide
• Mobilitate dentară - dacă un dinte se mișcă vizibil la atingere, pierderea osoasă este semnificativă
• Secreție purulentă (în cazuri active cu infecție suprapusă)
• Retracție gingivală - rădăcina dintelui devine vizibilă, dinții par mai lungi

Durerea propriu-zisă apare rar în formele cronice. Când apare, semnalează de obicei un abces parodontal (o colecție de puroi între gingie și dinte) care necesită intervenție imediată.

Diagnosticul parodontitei

Diagnosticul se pune în cabinet, pe baza a trei elemente: sondajul parodontal, radiografiile și istoricul medical.

Sondajul parodontal este examenul central. Cu o sondă calibrată, medicul măsoară adâncimea șanțului gingival în șase puncte pe fiecare dinte. Un șanț sănătos: 1-3 mm. Peste 4 mm înseamnă pungă parodontală. La acest examen se notează și sângerarea la sondaj, care arată dacă inflamația este activă sau stabilizată.

Radiografiile confirmă ce vede sonda. Arată nivelul osului alveolar în raport cu rădăcinile dinților și disting două tipuri de pierdere osoasă: orizontală (generalizată, pe toată arcada) sau verticală (defecte infraosoase localizate la un singur dinte). Radiografia panoramică oferă o imagine de ansamblu. Pentru detalii pe zone individuale se folosesc radiografii periapicale, iar în cazuri complexe, tomografia CBCT 3D măsoară volumul exact al defectelor.

Nivelul de atașament clinic (CAL) măsoară distanța de la juncțiunea smalț-cement până la baza pungii. Este criteriul principal pentru stabilirea stadiului bolii, conform raportului de consens (Papapanou et al., 2018).

, fiecare evaluare parodontală include sondajul complet, radiografii și analiza factorilor de risc (fumat, diabet, medicație). Rezultatele se consemnează într-o fișă parodontală detaliată care se completă la fiecare vizită de control.

Cum se tratează parodontita?

Tratamentul urmărește eliminarea biofilmului bacterian, reducerea pungilor parodontale și oprirea distrucției osoase. Ghidul clinic european de nivel S3 (Sanz et al., 2020) structurează tratamentul în etape succesive.

Etapa 1: tratamentul non-chirurgical

• Detartrajul și planarea radiculară (SRP) - îndeparten mecanica a tartrului și a biofilmului de pe suprafața rădăcinii, cu instrumente ultrasonice și chiurete Gracey, sub anestezie locală
• Instruirea pacientului în tehnica de periaj (tehnica Bass modificată) și în curățarea interdentală zilnică cu periițe interdentale
• Antibiotice locale (microsfer de minociclina plastate direct în pungă) în siturile care nu răspund la debridarea mecanică
• Antibiotice sistemice (amoxicilină + metronidazol, 7 zile) în formele generalizate severe sau cu grad C de progresie

Re-evaluarea se face la 4-8 săptămâni după SRP. Dacă pungile reziduale depășesc 5 mm și sângerează la sondaj, se trece la etapa chirurgicală.

Etapa 2: tratamentul chirurgical

• Debridarea cu lambou deschis - chirurgul ridică gingia pentru a vedea direct rădăcina și defectul osos, curăță temeinic și repoziționează țesutul
• Grefe osoase și regenerare tisulară ghidată (GTR) - membrane de bariera și substituenți osoiși plasați în defectele verticale pentru a stimula refacerea osului
• Chiuretajul parodontal - varianta minim-invazivă pentru defecte moderate
• Grefe gingivale - pentru acoperirea recesiilor și creșterea benzii de gingie atașată

Etapa 3: menținerea (terapia parodontală de susținere)

Fără controale regulate, boala recidivează. Intervalul recomandat este de 3-4 luni în primul an după tratament, apoi individualizat în funcție de risc. La fiecare vizită se măsoară din nou pungile, se îndepărtează biofilmul subgingival și se consolidează motivația pacientului pentru igiena zilnică.

Ce se întâmplă dacă parodontita nu este tratată?

Netratată, parodontita avansează. Osul se resoarbe progresiv, dinții devin mobili și se pierd. Dar consecințele depășesc gura.

• Pierderea dinților - parodontita este cauza nr. 1 de pierdere a dinților la adulți, conform OMS
• Boli cardiovasculare - un raport de consens EFP/WHF (Sanz et al., 2020) arată că parodontita crește riscul de evenimente cardiovasculare cu 20-50%; bacterii orale au fost găsite în plăcile aterosclerotice
• Complicații ale diabetului - parodontita înrăutățește controlul glicemic; tratamentul parodontal poate reduce HbA1c
• Complicații în sarcină - meta-analize asociază parodontita cu risc crescut de naștere prematură și greutate mică la naștere
• Artrita reumatoidă - P. Gingivalis citrullinează proteine, un mecanism implicat în declanșarea răspunsului autoimun

Cu fiecare an de întârziere, tratamentul devine mai complex, mai lung și rezultatele mai puțin previzibile. O evaluare la cabinetul de parodontologie stabilește stadiul și oprește progresia cât osul existent permite.

Cum preveniți parodontita?

Prevenția se bazează pe trei principii: igienă zilnică, controale regulate și gestionarea factorilor de risc.

• Periajul de două ori pe zi cu pastă cu fluor, folosind tehnica Bass modificată - periațe periișoare la unghi de 45° față de marginea gingivală pentru a curăța șanțul
• Curățare interdentală zilnică cu periițe interdentale (acolo unde spațiul permite) sau ață dentară pentru contacte strânse
• Controale profesionale la fiecare 6 luni (sau mai des la persoanele cu risc crescut); detartrajul profesional îndepărtează tartrul pe care periajul nu îl poate dizolva
• Renunțarea la fumat - cel mai eficient lucru pe care un fumător îl poate face pentru sănătatea parodontală
• Controlul diabetului - un HbA1c sub 7% reduce severitatea bolii parodontale
• Alimentație echilibrată - vitamina C, vitamina D și calciul susțin funcția imunitară și sănătatea osoasă